Gazprom a amenințat că taie gazul în Republica Moldova. Reacția guvernului de la Chișinău

Gazprom a amenințat că taie gazul în Republica Moldova. Reacția guvernului de la Chișinău
Sursa foto: captura Youtube
Publicat: 04/10/2022, 20:52

Compania rusă Gazprom a amenințat, marți, Republica Moldova cu sistarea livrărilor de gaze şi cu posibila reziliere a contractului de furnizare.

Compania rusă a invocat plăți restante și a cerut ca acestea să fie efectuate până pe 20 octombrie.

Astfel, potrivit rușilor, societatea Moldovagaz ar fi încălcat cu regularitate condițiile contractuale referitoare la termenele de plată și ar fi cerut în mod repetat Gazprom ”condiții contractuale mai puțin riguroase în ce privește volumele furnizate”, solicitări pe care firma rusă susține că le-a satisfăcut ”cu regularitate”.

„Pe viitor, orice solicitare din partea Republicii Moldova, care implică modificări ale clauzelor contractuale, se va întocmi numai sub forma unor completări corespunzătoare la contract”, a mai transmis Gazprom, potrivit replicamedia.md

Furnizorul rus mai acuză faptul că operatorul ucrainean al conductelor prin care este livrat gazul rusesc către Europa ”refuză să ofere Gazprom acest serviciu integral”.

”Din acest motiv, în octombrie 2022 Gazprom are posibilitatea de a furniza Republicii Moldova un volum zilnic de numai 5,7 milioane de metri cubi de gaze”, mai semnalează compania rusă.

Reacția guvernului de la Chișinău

Gazprom încalcă acordul semnat și livrează Republicii Moldova doar 70% din cantitatea pe care s-a obligat să o asigure, a comunicat, marți, guvernul de la Chișinău, notează antena3.ro.

Potrivit sursei citate, „Republica Moldova plătește pentru gaz iar Gazprom are obligația să îl livreze” în timp ce transportarea și rezervarea cantităților necesare, conform contractului, este responsabilitatea companiei ruse.

„E important ca cetățenii să cunoască adevărul:

Republica Moldova a achitat mereu plata pentru gaz, inclusiv în avans. Micile întârzieri la plată sunt cauzate de creșterea imensă a prețului la gaze naturale.
Nu există niciun blocaj din partea Ucrainei în ceea ce privește transportul gazelor naturale.
Datoria față de Gazprom poate fi evaluată doar de un audit independent. Interesul Republicii Moldova este să achite sume corecte și reale. Republica Moldova nu va achita datorii care nu-i aparțin.
Regretăm că Gazprom încalcă propriile angajamente și caută pretexte pentru a nu da gaz moldovenilor în prag de iarnă”, a precizat executivul Republicii Moldova.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?